Nicola Dessì, est un’archeòlogu e divulgadore istòricu. At iscritu unu libreddu pro ispricare a sos pitzinnos s’istòria de sos nuraghesos e como ghiat unu programma in EjaTV, Sa janna de su tempus, chi arresonat de cussos temas in sardu.
Tue ammanìgiat biàgios archeològicos pro sos turistas chi benint in Sardigna, cale est sa reatzione issoro cando bident sos monumentos sardos?
Ant a èssere unu dex’annos prus o mancu chi apo inghitzadu a batire turistas, no de fora ma sardos, mescamente de Casteddu, a giru pro giassos antigos prus pagos connotos de Sardigna. Est nàschidu aici: mi so rèndidu contu chi sa gente fiat curiosa meda de archeologia, boliat scire de prus e gasi apo fatu cursos in ue s’ùrtima letzione fiat in unu logu nuraxesu pagu connòschidu. A s’inghitzu beniant sceti corsistas, ma a bellu a bellu, gente meda mi pediat si podiat batire amigos. Dae cue is nùmeros sunt crèschidos e apo incumintzadu a traballare cun tour operator de su nord Itàlia e sceti pro biàgios archeològicos: sena mare ne àteru. E est andende bene.
Sa reatzione est de spantu: ca sa gente connoschet sa Sardigna pro su mare e fintzas chi connoschet carchi cosa de Sardigna non pensat chi bi siat aici meda e monumentos aici mannos e antigos. Spantu est su faeddu giustu.
A parre tuo s’at a pòdere resèssere a fàghere devènnere su turismu istòricu culturale unu cantu mannu de totu su turismu chi benit in s’ìsula nostra? Ite li abbisòngiat pro bi proare de a beru?
Sa prima cosa est a fàghere pregonantzia, publitzidade, ca ancora in is manifestos de Sardigna si chistionant de prus de mare e de mancu de sa stòria sarda. Non essint a pìgiu is monumentos mannos. Ma finas si ant a essire però bi sunt àteros problema. Medas logos non tenent indicatziones nen cartellos pro bi arribare, ma immoi cun Google map o Wikimapia e àteras fainas is turistas nche arribant su matessi. Ma mancari resessent a lu bisitare, cando ses in cue su giassu est prenu de matas, de erbas, chi carchi borta non ti ddu faghet bìdere nemmancu e non b’at prus mancu is arrugas pro ddu bisitare bene.
Duncas bisòngiat chi onni comuna potzat rèndere fruibile a su mancu unu giassu archeològicu. Bi nde sunt chi sunt istados iscavados cun dinare meda e chi immoi non si podent bisitare ca non ant sighidu a ddu valorizare. Is iscavos ant a costare meda, ma bisòngiat chi nessi una borta a s’annu is comunas, finas cun voluntàrios, lìmpient su giassu chi tenet s’importu prus mannu, ca is raixinas podent fintzas sciusciare su nuraxe.
Tue ses impinnadu in s’archeologia preventiva. Ite est?
Est una branca de s’archeologia chi tutelat su bene archeològicu cando sunt fraighende un’òpera pùblica. Duncas deo depo scrìere una relata in ue naro chi non b’at giassos archeològicos o àteros bene de importu istòricu in su tretu de su traballu. E cussa est sa prima fase. Si b’est carchi cosa a curtzu depo abarrare in cue a sighire is traballos e bardiare su bene pro ddu sarvare dae cale si siat dannu. Pro nàrrere, dae pagu ant inghitzadu is traballos pro su metanodotto e ant pigadu medas archeòlogos pro compidare su tretu. Est sutzessu chi in unu cantos de logos, ponende sos tubos, ant agatados arrastos o finas monumentos. Si sutzedet aici, bisòngiat de fàghere unu scavu d’urgentzia. Duncas bogare a pìgiu cussu chi agato e documentare ite est. Si est unu giassu minore, is traballos andant a dae in antis, si est unu monumentu mannu, insandus si devet fintzas cambiare progetu. Oe est obligatòria sa presèntzia de s’archeòlogu, e est una cosa de importu mannu, ca in sos tempos colados ant fatu dannos mannos meda: ant sciusciau e furadu meda roba. Mescamente in sos annos Sessantas e Settantas ant fatos dannos mannos e si arribaiat semper a trigadiu. Pro fraigare sa 131 noa in Campidanu ant sciusciau medas nuraxes (in Uras e Mògoro, pro esempru) e pigaiant is perdas, dda solobraiant e l’impreaiant pro su fundu de s’arruga.
S’atividade tua prus de importu in custos annos est istada cussa de ispricare s’archeologia sarda a mannos e minores. Est beru chi, comente narat calicunu, sunt sos sardos sos primos chi non connoschent s’istòria issoro?
Dae unu cantu de annos traballo cun is iscolas elementares, cun progetos e cursos subra de s’archeologia sarda pro is classes ùrtimas. S’annu passadu apo publicadu cun Condaghe, La preistoria della Sardegna, dal Paleolitico all’Età dei metalli, unu libreddu illustradu dae Antonello Angheleddu pro sos pipios a pitzu de s’archeologia sarda. Custa est sa cosa chi m’agradat de prus: fàghere apassionare is pipios a s’istòria de Sardigna.
Sa veridade est chi sa storia de Sardigna non bi est in sos libros chi impreant in Sardigna e in Itàlia. E si b’est bi sunt pagos faeddos e carchi borta finas faddidos. E custa est una birgòngia manna. Sos pipios sardos depent istudiare s’istòria issoro, ma non sceti cussa, ma finas sa cultura, sa limba e de s’antropologia: depent scire totu. Oe nois sardos depimus istudiare sa stòria de àteros logos e non connoschimus sa nostra e custa est una birgòngia manna. B’at gente de Casteddu chi non ischit mancu in ue sunt regiones de sa Sardigna. E non b’at unu polìticu chi at fatu custa batalla. Est pro custu chi sos sardos non ddu connoschent sa storia sarda, ma sa curpa non est issoro, ma de is polìticos.
Ma ti potzo nàrrere chi b’est una gana manna de scire, de connoschèntzia intre sos sardos. Una gana meda prus manna de àteros. E si bidet dae is movimentos in sa retza.
As fatu programmas in Videolina e Radiolina chi chistionaiant de istòria sarda in italianu e como ses ghiende “Sa janna de su tempus” chi faeddat de su matessi tema, ma in sardu. Est istadu difìtzile sa mudada de limba? Cale sunt sas dificultades?
Est istadu difìtzile pro duos motivos: su primu est chi non tenimus sa terminologia spetzìfica de archeologia. Duncas est de fàghere unu traballu mannu de traduere, mancari creende finas faeddos noos. EjaTv, e mescamente Tore Cubeddu chi at àpidu s’idea, at tentu unu caragiu mannu a fàghere Sa janna de su tempus, ma a bellu a bellu s’interesse s’est ammanniende. S’àteru problema est chi, a dolu mannu, in Sardigna non b’est su bilinguismu. Is televisiones o is giornales prus mannos non sunt in duas limbas. Meda ant pèrdidu su sardu, mancari ddu cumprendant, ma su problema podet èssere chi non ant s’abitùdine a ascurtare unu programma de stòria in sardu. Ma a bellu a bellu b’est sa curiosidade e andamus a dae in antis. Finas cun carchi ghias chi apo fatu in sardu, sa gente at cumprendidu totu, finas chi non chistionat su sardu: cando b’est sa gana de cumprendere, si faghet.
B’est una dibata manna a subra de archeologia, fanta-archeologia e mitopoiesi. Tue ite nde pensas?
Apo semper chircadu de abarrare a fora dae custa dibata. A parre meu onniunu podet nàrrere su chi pensat, sa cosa de importu est chi si depet ispricare bene sos argumentos. A pustis si podet èssere de acordu o nono, comente totu. Una faddina de unu archeòlogu, si podet currègere, non bi morit nemos. Sa cosa de importu est chi si nde chistionat de stòria sarda e de is nuraxesos. Ca cheret nàrrere chi b’est una curiosidade manna e una gana de cumprendere: est una spinta pro agiudare a sighire sa chirca e sos iscavos.
Deo apo seberadu de chistionare in manera simpre contende cussu chi ant scobertu is collegas meos. Non est fàtzile ca bisòngiat de traduire: apo traballadu meda mescamente pro ddu rèndere prus simpre possìbile, ma mantenende sa scièntzia. Ma est una cosa chi mi agradat meda.
Gabriele Tanda
Leave a comment
Salude a tottus
Grazie po s’iscrizione.
Adiosu