Pagos annos a como, pro agiudare Nùgoro a bìnchere su tìtulu de capitale de sa cultura 2020, ant giradu unu video cun sete coros de sa tzitade chi cantaiant A Diosa – famada cun su nùmene Non potho reposare. Dughentos cantadores in pare: un’ispantu. Custu cuntzertu nos contat de unu movimentu mannu meda chi non si firmat petzi in Nùgoro, ma s’isparghet in meda giassos de s’ìsula. Una manera de cantare chi s’agatat finamentas in Campidanu e in una tzitade comente Tàtari, chi faeddat su turritanu.
Ma su coro in limba sarda non est traditzionales. Est nàschidu in sos annos Chimbanta de su Noighentos pro more de giòvanos nugoresos chi ant aunidu su càntigu a tenores cun àteros modernos e cun àteros ligados cun sa cultura de crèsia. Unu ammisturu chi però cheret chistionare in sardu, leende dae sa traditzione e a su matessi tempus annoende•si a s’ispissu.
S’istòria sua est intritzada a sa televisione. Ca proite si est beru chi est nàschida in Nùgoro dae giòvanos chi cheriant cantare a manera noa ma in sardu, est beru fintzas chi si sunt fatos connòschere dae s’ìsula intrea in su ‘54/’55 cun su programma Il Campanile d’oro, chi faghiat porfiare culturas populares diferentes. Sa novidade si nche est ispainada cun lestresa, prima in Nùgoro e a pustis prus a largu.
Su modellu de mùsica s’assimìgiat a cussu de sos coros alpinos, ma aunit poesias e cantones sardas cun unu riferimentu finas a sos sonos tìpicos – impreados dae su bassu, dae sa mesu boghe e dae sa contra – chi acumpàngiant sa boghe de su tenore. Sa tzentralidade la giughet sa cultura sarda, a s’ispissu finas in sas bestimentas. Podimus nàrrere chi su coro a sa nugoresa, finas si non est traditzionale, de seguru est sardu e populare e custu est bonu meda: ca si una cultura e una limba s’annoant cheret nàrrere chi sunt bias.
Pro chie at in coro su sardu, unu movimentu de custa mannesa podet fagher praghere ebbia. Persones chi impreant su sardu, chi imparant cantones e poesias, chi nde chircant àteras in sa bidda issoro e finamentas chi nde iscrient dae nou. Chentinas de òmines e feminas – ca bi sunt finas coro petzi de feminas – podent afungare sa limba e sa literadura issoro, una cosa chi nemmancu s’iscola faghet galu. Àtera cosa de importu – mescamente in custos tempos assolados – est chi sos coros faghent addobiare dutores e frailàrgios, pastores e abogados, giòvanos e betzos sena peruna ischirriadura: tot’in pare cantende cun una limba ebbia. Càpitat fintzas de biagiare in paris, de bìdere chìrrios de su mundu e addobiare culturas de a tesu, batende su sardu comente bandera. Una manera de istare sardos, cun sa limba nostra, in su mundu.
Gabriele Tanda
Leave a comment