In Itàlia onni annu prus o mancu seschentos chimbanta mìgia traballadores sunt fertos in intzidentes in su logu de traballu e s’annu coladu — fintzas cun su Covid e sa serrada — nde sunt mortos milli dughentos chimbanta, prus de tres a sa die. Un’istragu mannu chi, cun sa crisi fìgia de su Covid, b’at puru s’arriscu chi potzat crèschere. Pro custa resone oe in Tàtari, Nùgoro e àteras tzitades sos sindacados (CIGL, CISL e UIL) ant manifestadu in pratza: pro pedire investimentos pro sa seguresa in su traballu.
Ma pro ite in su benidore bi diat pòdere èssere un’arriscu prus mannu? Ca, pro neghe de sa crisi de su Covid, su dinari est de mancu e sa boluntade de aorrare carchi soddu o de allestrare sa produtzione ispinghet sos meres a pònnere a banda sas medidas de seguresa. In prus, in custos meses, sos traballadores giòvanos no ant àpidu sa possibilidade de imparare totus sas pràticas pro si amparare dae sos intzidentes. Si andamus a bìdere est su chi est acontèssidu in su disacatu de sa funivia de Stresa: pro non gastare soddos in s’acontzada de unu problema a sos frenos, si nche sunt mortas batòrdighi persones.
Sos tres sindacados pedint a su guvernu prima de totu una pròroga pro sa firmada de sos litzentziamentos finas a su 31 de santugaine, sunt contra a sa riforma de sos apaltos e, a s’imbesse, pedint una riforma de sos ammortizadores sotziales. Mescamente però cherent prus ispetores e mèigos de su traballu, prus compidadas in sas aziendas e prus agiudos a sas aziendas pro pònnere mente a sas medidas de seguresa e a sa formatzione.
Gabriele Tanda
Leave a comment