-de Giuseppe Pepe Coròngiu-
In Cabudanni 2015, invitadu dae Renato Soru, aia partetzipadu a unu dibàtitu in sa festa de s’unidade cun òspites de giudu. Si depiat faeddare de comunicatzione e limba cun Anthony Muroni (diretore Unione Sarda), Franco Siddi (cussigeri RAI), Bianca Berlinguer (diretore TG3) e Luigi Zanda (presidentes senadores PD). S’arresonu si fiat postu finas bene pro sas chistiones mias: b’at pagu de iscontriare cando si faeddat de deretos linguìsticos tutelados dae sa Costitutzione e dae leges de s’istadu. Ite podiant respòndere Zanda e Beringuer si non chi cun sa chistione de sa limba tenimus resone in punta de cultura politica e de deretu?
Acò chi, a custu passàgiu, Berlinguer e Zanda, chi non sunt de seguru bambos e ischint batallare a finu, aiant chircadu sa divisione de su sardu. A manera issoro. Reconnoschimentu de su sardu? Tocat a bìdere…Ma cale sardu? Su sardu est totu diferente. Su campidanesu no est su nugoresu chi no est mancu logudoresu. E su tataresu in ue lu cherimus pònnere… Mancat una limba comuna o unificada o unitària a sa fine de sos contos, aiant naradu pro mi fàghere callare.
In su matessi annu 2015, ponende mente a sos pretzetos de sa Cunventzione Cuadru de sas Minorias Natzionales (chi amparat su sardu mancari sa classe dirigente nostra faghet finta de non l’ischire) s’istadu italianu at imbiadu unu raportu a su Cussìgiu d’Europa chi li chircaiat contos. In unu passàgiu de custu raportu (pag. 31) s’istadu italianu, pro si defensare de su chi no at fatu pro sa limba sarda narat, chi, de su restu, in fines, su sardu mancat de una limba unificada, chi sas populatziones non la cherent, chi b’at polèmicas e duncas, lassat cumprèndere, non nde balet su tantu de fàghere una polìtica pro una limba chi non lu est. Cando m’aiant convocadu in Roma, a sos de sa Commissione, lis aiat iscobiadu chi s’istadu italianu narat fàulas. Una limba standard la temimus e est sa LSC.
Crònaca de pagas dies como. Sa Corte Costitutzionale pùblicat un’ordinàntzia in ue refudat su ricursu presentadu dae unos cantos tzitadinos chi reclamaiant collègios eletorales seguros pro sas eletziones europeas comente sos de sudtirolesos, frantzesos e islovenos. Intro sas argumentatziones de s’Avocadura de s’istadu contra a sa minoria linguìstica, su fatu, (galu e galu), chi no at una limba unificada e chi imbetzes at dialetos cun una “identidade issoro de significu”. Sos chi ant pèrdidu su ricursu ant chircadu de cuare e furriare custas beridades, ma sos fatos non sunt opiniones.
Tenimus duncas un’idea sighida e bene sestada pro su cuntrastu chi Roma faghet a su riconnoschimentu prenu de sa limba sarda. Non sunt prus paràulas casuales, ma un’istrategia làdina chi isfrutat s’ignoràntzia de tzertos sardos e sa mitomania de àteros. Custu pensamentu est totu punnadu a nàrrere chi su sardu no esistit ca sa Limba Comuna (chi puru b’est) no est valorizada cantu li tocat dae sa Regione.
Si in casu in medas non l’ant cumpresu, a fàghere sa gherra pro defensare “sas variantes” contra a sa LSC duncas est ogetivamente a si nche pònnere contra a s’ufitzializatzione de su sardu. Non lu naramus prus nois ebbia, ma lu narant sas prus artas autoridades romanas chi de seguru non sunt cussigiadas dae nois.
Custa positzione dannàrgia pro su sardu s’est bestida, in unos presuntos babbos nòbiles, finas de moderatismu chirchende de aorare a nois de sa LSC e de nos pintare comente persones chi brigant e sunt estremistas talebanos. Sa tarea est a fàghere issos de mediadores influentes proponende sas tontesas issoro de iscrìere 3 o 4 limbas sardas. Difatis, custos grupos de gelosones aiant giai cussigiadu a su presidente Pigliaru de pònnere in su programma eletorale frases ostiles a sa polìtica liguìstica e finas de pònnere sa frase “la lingua sarda in tutte le sue varianti” chi est esatamente a nàrrere chi esistint sos dialetos, ma non sa limba. Duncas dende resone, nois etotu cun su presidente nostru, a su colonialismu linguìsticu de Roma.
Finas s’assessore Claudia Firino, chi s’est indurriada de gente incupetente e contra a su sardu, in custos duos annos e mesu de guvernu, est istada atenta meda a non faeddare mai de limba standard e, cussigiada ischimus dae chie, a faeddare medas bortas issa puru de “lingua sarda con (o in) tutte le sue varianti”. In custa decadènzia finas su friulanu, in ocasione de su Suns, est divènnidu dialetu.
Sa derrota mala de s’ufìtziu limba sarda regionale in su 2014 est su frutu malàidu de custu cumprendimentu mancadu de sa chistione de sa limba. Gasi est làdinu chi, in s’isparghinamentu de sos contributos, b’at apidu preferèntzia a s’oralidade e a sos dialetos e nudda (o pagu) a sa limba istandard iscrita. Sos ufìtzios de sa limba sarda sunt divènnidos un’ammentu e sunt delegitimados ca sa Regione est contra de a issos. A bisu meu, no at agiuadu chi, una parte de sos chi aderint a sa LSC, imbetzes de cuntrastare custa lìnia polìtica perigulosa, apat legitimadu s’assessora collaborende cun issa publicamente pro bisòngiu o oportunismu.
Oe est craru, ca lu narat Roma a manera sighida, ca custa chistione de sas “variantes” est s’ùrtimu iscòticu pro frimmare su sardu ufitziale. Firino, cun sos chi l’ant agiuada, at chircadu de pònnere in campu – comente podiat e li cussigiaiant – una polìtica de “restauratzione dialetale” chi est cussa chi andat bene a sos ambientes acadèmicos contràrios a su sardu limba normale, ma chi at arressadu su sardu in sa revesa istòrica sua. Comente potzat apogiare custa lìnia gente chi narat chi est de su movimentu linguìsticu e in favore a su sardu abarrat pro mene unu mistèriu.
De custa faddina polìtica manna de s’assessora Firino creo chi sa polìtica sarda si nde depat sapire e leare detzisiones artivas, in antis chi pro sa limba sarda non b’apat prus tempus pro ischitire su fadu malu.
Giuseppe Pepe Coròngiu