Est istada un’arresonada intre de tres amigos in pitzu a sa polìtica linguìstica, a su sardu, a sa polìtica: in pitzu a sa Sardigna. Sa prima presentada de “Il Sardo. Una Lingua Normale” de Pepe Coròngiu est istada unu meledu a boghe arta de su chi pertocat su tempus benidore de sa Sardigna. Ma no est istada petzi una “presentada de unu libru”: eris est istada mescamente un’allega cara a unu pùblicu atentzionadu chi at leadu parte a unu de sos addòbbios linguìsticos-polìticos-culturales de importu prus mannu de sos ùrtimos 10 annos. Gràtzias a sas pregontas de Anthony Muroni e de Vito Biolchini -e a sa respostas de s’autore – s’est acraradu chi su libru de Coròngiu no est unu libru de “linguìstica” ma unu libru de polìtica, o mègius puru, de polìtica linguìstica.
Duas oras e passa de chistionada in ue est essidu a campu sos problemas chi pro s’autore dant anneu a su sardu e su chi tocat a fàghere pro cròmpere a s’ufitzialidade berdadera de sa limba. Una caminera torta e pedrosa chi pro Coròngiu “su bisadore” si depet e si podet traessare.