A s’incumintzu fiat sa farina de babbautzu, como est sa petza sintètica chi faghet artziare sa barra natzionale: “nois, italianos, non nde mandigamus de cust’arga istràngia! Nois ischimus mègius de totu cantos postos in paris comente manigare bene! Nos amus a pònnere de traessu! Amus a proibire cust’atacu a s’italianidade!”
Cuntierras chi però no atuant de su chi s’est faeddende de a beru. Ponende a banda sa chistione de su clima, sas règulas de su chi si podet o non si podet manigare las iscriet s’Europa. Tando at a capitare de agatare sa farina de babbautzu in sos parastàgios de su mercadu, e fintzas carchi produtu fatu, pro una parte, dae custa farina, ma cun s’eticheta sua. Gasi nemos nos at a custrìnghere a la manigare, pro fortuna.
Àteru contu est su de sa “petza de laboratòriu”, comente la sunt mutende. Cussa no est in bèndida, ma la sunt galu istudiende, sunt proende a cumprèndere si faghet male (comente sa margarina) o nono. Sa proibida chi su guvernu est ponende est pro custa atividade de istùdiu. Sa chistione est chi fintzas cussu produtu at a suprire in sos mercados, e s’Itàlia no at a renèssere a nde produire. Non si podet firmare su benidore ca no agradat, comente a semper si depet proare a lu cumprende e lu ghiare.
Su sentidu, però, est chi totu custas chistiones parent una manera pro cuare sos problemas mannos chi tenet s’Itàlia comente sistema. S’Istadu depet gastare milliardos chi benint dae s’Europa, ma non l’ischit fàghere e no at sas leges adatas. Sa burocratzia est firmende totu, e sa paga fide faghet su restu. Non b’intrat Meloni, est s’Italia chi non bi la faghet. Sunt proende a mudare a sa lestra règulas iscritas dae tempus, ma b’at s’arriscu chi su PNRR potzat devènnere sa birgòngia in Europa prus manna dae tempus meda.
Gabriele Tanda
Leave a comment