Orientalistas in domo

de Giuseppe Pepe Coròngiu

pepe

S’unidade de su Movimentu Linguisticu a dies de oe est un’utopia. No est praticàbile a manera polìtica. Ca b’at miradas diferentes de sa limba chi non si podent cumpònnere. A dolu mannu est gasi e lu naro pustis chi pro annos e annòrios apo chircadu de èssere unu puntu de echilìbriu. Como, chi mi so iscapadu dae òbligos istitutzionales, lu potzo nàrrere a manera lìbera.

Sa realidade est chi medas de sos chi sunt (o pensant de èssere) in favore de sa limba matessi, sunt innimigos de una limba ‘normale’. E tando custa cuntraditzione est grae e mala a barigare. Ant leadu s’ograda, su giudìtziu, sa mirada de sos colonizadores linguìsticos e culturales e non b’at mèdiu de nche los bogare. Bastat a bìdere comente sunt agressivos, comente brigant, comente ingiùrgiant e mòssigant pro cuare sa faddonca esistentziale issoro: sunt pro un’idea de limba chi est contra a sa limba. E contra a sa majoria de sos chi sunt pro su bilinguismu. Non los imbidio ca l’ant a acabbare, comente in una pellicula de horror de serie B, a mossigare a issos matessi.

Apo semper pensadu chi sa chistione linguìstica est sa chistione prus manna de s’autodeterminatzione de su pòpulu sardu e sigo a lu pensare. E non mi faghet ispantu chi custos ‘orientalistas de domo’ s’amigant de prus cun sos acadèmicos partzidores chi non cun su movimentu sèriu. Sa punna, difatis, est sa matessi: mutzare su fronte e frimmare totu. Cando sa polìtica linguìstica si frimmat sunt cuntentos.

Pro non nàrrere de paritzos liders betzos de su movimentu o de sos prèmios de poesia. Finas si ant semper fatu prèigas pro sa limba, no ant tentu mai s’atza de addobbare a sos poderios fortes antilinguìsticos. Antzis, si sunt postos in una posta de intremesu pro balangiare unu pùblicu a un’ala e dinare e privilègios a s’àtera. Ma como, lu naro cun apentu, no est prus tempus. Ca su giogu est essidu a campu.

Unas cantas èlites culturales, polìticas e burocràticas chi dòminant sa Sardigna non bident de ograda bona un’impreu istitutzionale e normale de su sardu. Finas a cando si faeddat de poesia o de folclore andat bene, ma arguai a faeddare de limba ufitziale. Custu diat èssere su comintzu de unu cambiamentu sotziale e polìticu chi podet bortulare sas gerarchias presentes e introduit fatos reales de democratzia sotziale, soberania verdadera e autodeterminatzione. Sa gherra a sa limba, finas si est legìtima in democratzia, no est mai a craru, ma est fata cun sas armas de sa mistificatzione e de fràigos identitàrios auto-colonizantes.

Sa tentada, pro pèrdere tempus, est cussa de cumbìnchere sa popolatzione, chi un’idea dialetale, traditzionale, esòtica e divìdida de sa limba est mègius e prus ‘naturale’ de una polìtica linguìstica moderna comente l’ant fata totus in su mundu. Gasi comente est prus ‘naturale’ s’idea de una Sardigna sugeta e partzida in tames chi libera.

Non si faghet una cumbata crara, finas legìtima, ma sa tàtica est cussa de intrare intro de sa chistione de sa limba, e in intro de su movimentu, pro non nàrrere intro sos partidos identitàrios, pro la minimare e l’arressare cun s’iscòticu de la sarbare. Antzis de sarbare sos dialetos, chi diant èssere sas variantes, contra a sa limba.

E chie est pro sa normalidade de sa limba no est dignu de intrare a paris tratamentu cun sas élites. Est integralista, estremista, talebanu. De aorare.

Pro resessire in custa tarea su pensu dominante si serbit finas de setores de su Movimentu linguìsticu chi gherrant cumbintos pro custa idea acadèmica, partzida, folclorìstica e antigòria de limba. Issos sena si nde sapire, o ordimingende càlculos de opportunismu pro balangiare tacas de poderiu, faghent su giogu de sos aversàrios de su bilinguismu e de su plurilinguismu. Sa cuntierra pro nche tirare o mudare in eternu sa LSC, s’ùnica limba ufitziale chi tenimus, sena l’impreare nen l’afortigare mai, est a parusu sa faina prus fitiana e connota cun sa cale faghent dannu a sa càusa generale.

No est chi sa LSC non tèngiat problemas, ma cada tantu in sa vida tocat a ghelare. E tando non podimus abbarrare semper pensa pensa o arresona arresona. Sa LSC est unu fatu acumpridu chi est andadu a in antis. Cussa b’est e la chistimus. Seguros semus chi si torramus a abèrrere sa discussione resessimus a nde fàghere un’àtera?

Su discussionismu a su cale semus arribados est unu dannu mannu. E chie l’at chertu? Sos acadèmicos cun s’agiudu vìschidu de sos orientalista de intro. A ite serbint tando sas paghes? A nudda. A decrarare sa derruta de sa polìtica linguìstica normale pro torrare a s’artzimboddu de variantes, antropologia e poesias lastimosas ante 2006. A cando in s’assessoradu dirigentes de primore imbordulaiant sa limba in intro de sa cultura regionale italofona.

E b’at de resonare cun sos autores de custu istragu? Antzis, su CSU est nàschidu pro custu: pro crarire bene sas positziones diferentes e sas fortzas in campu. Gasi carchi positzione e postigheddu de traballu si podet defensare. Finas si at a essere malu ca sos acadèmicos non bolent professionistas de sa limba in campu. Su modellu issoro est su poeta o su prof de bidda dopolavorista. Gasi issos…

Duncas, pro a mie, nudda mesas e nudda paghes. Aguantu propositivu emmo. Chie at filu, tessat. Nois sighimus a traballare.

 

2 Cummentos

  1. Sa visione orientalista de sos de domo nostra est firma a sos cuntzetos prus arcàicos de s’orientalismu, a sos cuntzetos de relatzione de poderiu, in ue s’Oriente (Sardigna) est subordinada a s’Otzidente (Itàlia) chi definit, cun s’istòria, sa polìtica, s’economia, chie semus nois. Lis fartat finas sa visione prus moderna de s’orientalismu; sighint atzetende e legitimende su de “locos, pocos y malunidos”. Su malu est chi a custos orientalistas acadèmicos lis ponet fatu una tropa de àscaros, pagos est beru, ma semper incatzados.

  2. Giuseppe Pepe Corongiu says:

    Gasi est

Lassa unu cummentu

S'indiritzu email tuo no at a èssere publicadu. Is campos pedidos sunt signados *

*