CHIE DAT SOS PERMISSOS PRO FAEDDARE DE SA LIMBA NOSTRA?

CHIE DAT SOS PERMISSOS PRO FAEDDARE DE SA LIMBA NOSTRA?

de Mauro Piredda

Arrepentina
Arrepentina

Sas retes sotziales in sos mèdios de comunicatzione nos agiuant cada die. Ognunu de nois ischit in cale manera: pro traballu, pro s’informare, pro disaogu e finas pro chistionare. Pro su chi pertocat sas chistionadas devimus nàrrere però – a dolu mannu – chi su livellu s’est abbassende meda. Ponende a banda sos casos prus evidentes de atacos personales fatos de badas, a s’ispissu no ischimus rèere una dibata. Finas pro su chi pertocat sa limba sarda. Si unu amantiosu – e disigiosu de l’impitare in su traballu suo – comintzat a nàrrere sa sua…mai l’aeret fatu! Tocat de imparare meda – e custu lu naro a mie etotu – dae sos poetas in gara chi istrofa cun istrofa si intrèverant a manera educada e cumposta e narant su chi devent nàrrere impitende sas sìllabas e sos versos rechèdidos. E si nde narant puru (e comente!). Duncas amus bisòngiu de imparare dae cussa forma de comunicatzione orale, mancari chi siat artìstica, pro dare e àere rispetu sena rinuntziare a a sa polèmica. Su protzessu pro àere una limba ùnica in Sardigna, màssimu si bolet èssere democràticu, no at bisòngiu de gente chi devet pregontare su permissu pro nàrrere su chi devet nàrrere. Sa frase chi apo lèghidu de prus in sos artìculos chi pertocaiant sa limba sarda est istada “deo non so unu linguista”. Ma sia aia àpidu lèghidu petzi sos artìculos de sos linguistas – belle totus in italianu – cantu dia àere imparadu? Ca custu protzessu no at mancu bisòngiu de gente chi emitat permissos si non bolet èssere cosa pro pagos. A bos los immaginades sos poetes chi narant a unu amantiosu “tue no ischis cumpònnere una otava e no apo bisòngiu de su pàrrere tuo”, o chi nàrgiant “ses sena muta”, “as unu tràgiu lègiu”, “ses ismetricadu, pone·ti a un’ala” a unu chi a bellu a bellu comintzat a la cantare?

foto Andria Mameli