Unu problema mannu de sos chi s’acostant a sa limba sarda est sa chistione de sos dialetos locales (o variedades comente las cramant in Sardigna) e sa limba standard. Sa LSC però est una resposta pro totu sende chi, unifichende su sardu, amparat finas sa diversidade e richesa linguistica de cada bidda.
Ogni variedade locale, a sa sola, rifletit e cuntenet totu is caraterìsticas fundamentales de sa limba sarda e si podet candidare a dda rapresentare a tìtulu prenu, ognuna, duncas, podet èssere seberada pro rapresentare totu su sardu. In sa pràtica, in su 2006, cando s’est fata sa Limba Sarda Comuna, sende chi sunt istados cunsiderados finas is pàrreres essidos a pìgiu in intro de sa Cummissione LSC, sa Regione aiat apretziadu oportunu a propònnere normas iscritas de referèntzia chi costituant una casta de mediatzione intre is faeddadas diferentes.
Gasi comente est acontèssidu pro is àteras limbas, chi de reghente tenent una norma iscrita de referèntzia, comente a su galitzianu, su ladinu, su friulanu, su romantzu o su bascu etotu, su modellu est in generale su resurtu de una mediatzione, de cumpensatziones, chirca de regularidades e analogias, cun s’iscopu de apostivigare unu sistema operativu “limba” su prus omogèneu e coerente possìbile, elementare e simple a imparare e a impreare.
Est istadu gasi individuadu unu puntu de mediatzione intre is variedades prus comunas, otèntu cun su cunfrontu de is diferèntzias in intro de sa limba nostra. S’esàminu de is fenòmenos mescamente fonèticos, istudiados e tzensidos, chi dant – a is chi faeddant sa limba – sa mella de una diferentziatzione e frammentatzione manna, at privilegiadu prus a prestu is elementos de cunvergèntzia e sistematitzidade intre is variedades, is elementos comunes a totu su sardu.
In su casu de unas cantas diferèntzias, comente in sa -t finale de sa de tres pessones plurale de is verbos s’est preferida sa solutzione prus etimològica, regulare e subramunitzipale presente in is faeddadas meridionales; in àteros casos, pro amparare sa distintividade de su sardu, s’est preferida sa solutzione tzentru-setentrionale, comente in su casu de limba, chena, iscola, etc.
In casu de su pronùmene personale de prima pessone singulare, s’est preferida sa forma deo, si non sa prus difusa, sa prus sìmile a su meridionale deu. Is formas adotadas non sunt creatziones noas, resurtados de imbentu, ma formas reales, chi si podent agatare in s’impreu orale.
Nde resurtat una variedade linguìstica cun elementos de naturalidade, puntu de mediatzione, ma non resurtadu de una mèdia artifitziale, matemàtica. Intre unu resurtu limba e un’àteru lingua, non s’est tratadu de imbentare un’ìbridu ipotèticu (comente diat èssere *lingba), ma de seberare unu resurtadu chi est prus identitàriu a manera linguìstica: limba.
Sa Limba Sarda Comuna, indiritzada a totu is sardos, no est una limba noa chi sostituit is variedades faeddadas, ma a manera simple est una norma iscrita de referèntzia complementare a cussas, chi proponet una mediatzione intre is diferèntzias chi costituint sa richesa e sa multiformidade de sa limba sarda a is cales non podimus renuntziare, sa base sua bia e naturale. Pro mèdiu de unu sistema iscritu chi devet punnare a s’uniformidade, univotzidade e coerèntzia, sa Limba sarda comuna podet costituire unu puntu de adòbiu, ùtile a rapresentare is sardos in s’impreu ufitziale dae parte de sa Regione, gasi comente cunsentint is leges chi is sardos ant chertu a manera forte, sa lege regionale n. 26 de su 1997 e sa lege istatale n. 482 de su 1999.
Sa Regione, proponende custas normas linguìsticas iscritas de referèntzia, at fatu profetu de sa traditzione de is mègius iscritores nostros e de is inditos bènnidos dae s’isperimentatzione de is propostas diferentes elaboradas in su cursu de s’istòria nostra reghente e passada. In primis LSU e Limba de Mesania.
Totu is limbas tenent piessinnos de variabilidades dialetales, siat in antis de s’elaboratzione e definitzione de unu modellu iscritu comune, siat a pustis. S’esistèntzia de una norma de referèntzia, de unu modellu, podet, antis depet, cunvìvere cun is ispetzifidades orales presentes in su territòriu nostru, cun funtziones diferentes.
S’operatzione acumprida at costituidu una proposta de unu modellu iscritu comune a su cale si pòdere refèrrere e chi si potzat impreare . Su sèberu fatu, difatis, est andadu in sa diretzione de cunsiderare paritzas solutziones prus cumpatìbiles cun totu su sardu, cuddas apretziadas prus capatzas de “mediatzione”.
In deghe annos de vida si podet nàrrere chi su modellu at funtzionadu ca sa LSC est sa grafia prus impreada in internet, in facebook, in sos blogs, in su tradutore, in su curretore, in sas tradutziones de sos clàssicos, in sos romanzos de Arca, Pusceddu e Piga, in sos progetos iscolàsticos, in sa polìtica. No in tamen sa polìtica regionale siat in custos annos contra a sa limba, sa LSC est semper sa limba ufitziale de sa Regione.
Leave a comment