In cussu tempus, Gesùs fiat lòmpidu a una tzitade de sa Samaria chi si naraiat Sicar, a curtzu a su terrinu chi Giacobbe aiat donadu a fìgiu suo: inoghe ddu istaiat unu putzu. Fiat prus o mancu mesudie. Gesùs, istracu pro su biàgiu, istaiat in s’oru de su putzu. Lòmpida una femina samaritana pro ùmprere abba, Gesùs ddi aiat naradu: «Dona.mi abba a bufare». Is discìpulos suos fiant andados a tzitade pro comporare a mandigare. Tando sa femina samaritana ddi aiat naradu: «ite podet èssere chi tue, unu giudeu, pedis de bufare a mie, chi so femina samaritana? »
Is giudeos, difatis, no aiant relata peruna cun is samaritanos. Ddi aiat respòndidu Gesùs: «Si tue connoscheres su donu de Deus e chie est su chi est chi ti narat: “Dona.mi a bufare!”, tue dias àere pregontadu a issu e issu ti diat àere donadu abba bia».
Ddi respondiat sa femina: «Sennore, non tenes istèrgiu e su putzu fundudu est; dae in ue dda pigas, a cust’abba bia? Ses forsis tue prus mannu de su babbu nostru Giacobbe, chi nos aiat donadu su putzu e chi nd’aiat bufadu issu etotu cun is fìgios suos e su bestiamene».
Ddi respondiat Gesùs: «Chie si siat bufat cust’abba at a sighire a tènnere sidis; ma is chi ant a bufare s’abba chi deo ddis apo a donare, no ant a tènnere sidis pro totu s’eternidade. Antzis, s’abba chi ddis apo a donare at a divenire pro cadaunu una fonte chi at a benare pro sa vida eterna». «Sennore — ddi naraiat sa femina -, dona.mi.dda a cust’abba, a manera chi non tèngia prus sidis e non siga a bènnere a inoghe pro ùmprere abba.Deo apo cumprèndidu chi ses unu profeta! Is babbos nostros ant adoradu a custu monte; bois, a s’imbesse, narades chi istat in Gerusalemme su logu chi tocat a adorare».
Gesùs ddi aiat naradu: «Crei.mi, o femina, at a lòmpere su tempus in ue nen subra de custu monte nen in Gerusalemme ais a adorare su Babbu. Bois adorades su chi non connoschides, nois adoramus su chi connoschimus, ca sa sarvesa lompet dae is giudeos. Ma at a lòmpere s’ora — e s’ora est custa — in ue is adoradores berdaderos ant a adorare su Babbu in ispìritu e veridade: gosi difatis su Babbu bolet chi siant cussos chi dd’adorant. Deus est ispìritu, e cussos chi dd’adorant cherent adorare in ispìritu e beridade».
Ddi aiat respòndidu sa femina: «Isco chi devet lòmpere su messia, chi si narat su Cristos: cando issu at a lòmpere, nos at a annuntziare cada cosa». Ddi aiat respòndidu Gesùs: «So deo, chi faeddo cun tegus».
Medas samaritanos de cussa tzitade aiant crèdidu in issu. E cando fiant lòmpidos acanta de issu, ddu pregaiant de abarrare cun issos e issu fiat abarradu in cue pro duas dies.
Meda de prus aiant crèdidu pro sa paràula sua e a sa femina ddi aiant naradu: «No est pro is faeddos cosa tua chi creimus, ma ca nois etotu amus intèndidu e ischimus chi custu est a beru su sarvadore de su mundu».
( a incuru de Alessando Dessì)
Leave a comment