– de Salvatore Serra –
40 annos a como Nazione Sarda, “giornale bilìngue de s’identidade” aiat fatu unu colpu giornalìsticu: aiat iscobertu chi su Ministèriu de s’Istrutzione aiat pedidu informatziones subra de sos dotzentes chi insinnaiant sa limba sarda in iscola, e chi su Proveditoradu de Tàtari, pro parte sua, aiat pedidu informatziones a prèsides e diretores didàticos.
Ma, andemus cun òrdine: cun una “riservada de Gabinete”, e pro èssere prus pretzisos, cun sa nota 13.2.1976, n. 41906, su Ministèriu aiat chertu ischire ite fiat acuntessende in sas iscolas in contu de limba sarda. No ischimus ite ant fatu àteros Proveditorados. Ischimus, imbetzes, ca l’ant publicadu in su giornale, ite at fatu su Proveditoradu de Tàtari: at bogadu a campu una tzirculare chi teniat a ogetu “Iscolas de Sardigna – Introdutzione de sa limba sarda”; in custa tzirculare pediat a sos Prèsides e a sos Diretores didàticos de s’astènnere dae assùmere cada initziativa in matèria, e in prus, de informare in presse s’iscrivente de atividades didàticas – culturales eventuales chi aerent pertocadu s’introdutzione de sa limba sarda in cussas iscolas e istitutos.
Si no est un’ischedadura pagu bi mancat. De seguru custa initziativa torraiat cun una polìtica pretzisa de su guvernu tzentrale de tando, chi si bidet chi cunsideraiat unu perìgulu sa valorizatzione de una limba chi no esseret s’italianu. E s’inimigu fiat individuadu cun craresa: in su testu in italianu, difatis, si faeddat de “Introduzione della lingua sarda”, non “del dialetto sardo”. Ma custu non nos depet ispantare. Sa crèschida e sa decàida de una limba, in àmbitu didàticu comente in custu casu, o prus in generale in àmbitu pùblicu, est semper unu sèberu polìticu. E cando in una sotziedade si pesat sa chistione de sa limba est ca b’at in giogu echilìbrios pretzisos.
Custu acuntessiat in s’àteru sèculu. Est unu contu betzu, tando. E como, sa situatzione, comente est? Beh, nd’amus a arresonare in un’àtera ocasione.
Leave a comment