– de Sarvadore Serra –
Sa famìlia Doria, o D’Oria, est una de sas prus de importu in s’istòria europea. Sos documentos costoidos in Gènova in s’Abbadia de Santu Mateu, chi est istada crèsia gentilìtzia de sa famìlia, nche faghent torrare sas orìgines suas a s’annu 941.
Dae su sèculu XII sos Dòrias ant tentu interessos medas in Sardigna, mescamente in sos Giuigados de Torres (Logudoro), Arbarèe e, mancari prus pagu, de Gaddura. Su nùmene issoro est assotziadu a tzitades comente S’Alighera (chi narant chi l’apant fundada issos) Casteddu Sardu, Tzaramonte, Monteleone Roca Dòria, Valledòria.
Unu de sos Dòrias prus famados in s’istòria de Sardigna est istadu Brancaleone, nàschidu in su 1337 dae s’amigòngiu de Brancaleone mannu, fìgiu de Barnabò Doria e de Eleonora Fieschi, cun una fantzedda, tale Giacomina de sambenadu disconnotu. Pronebode de Branca Doria, erederi de sa famìlia genovesa, gherreri de gabbale, òmine atzudu, dotadu de capatzidades polìticas mannas, issu at otentu su 16 de martzu de su 1357 dae Pere IV de Aragona sos pabiros chi l’ant assinnadu sas terras e sos casteddos sardos de Cabu de Susu: sa sennoria de Castelgenovese (Casteddu Sardu), de Monteleone e de Castel Doria, e de sas encontradas de Nurcara, Cabuabbas, Anglona e Bisàrtziu.
Brancaleone s’est alliadu politicamente cun sa famìlia Bas-Serra, cojuendeˑsi, in antis de sa morte de Marianu IV de Arbarèe, in su 1376, cun sa fìgia de issu, Elianora sa famada.
Brancaleone teniat tres residèntzias: su casteddu de Tzararamonte , sa roca de sos Dòrias in Casteddu Sardu (tando Castelgenovese) e Monteleone Roca Dòria. Cando Brancaleone e Elianora si sunt cojuados, sunt istados pro ses annos (a pustis de una parèntesi curtza in Genova), finas a su 1382, in sa fortalesa de Castelgenovese. Inoghe sunt nàschidos sos duos fìgios issoro: Federicu (1377) e Marianu (1379) chi ant a devènnere giùighes de Arbarèe. A pustis de sa morte de Elianora e de sos fìgios, Brancaleone s’at a retirare in custu casteddu, in ue l’ant a tènnere sos aragonesos, o forsis su visconte de Narbona.
Brancaleone at dimoradu fintzas in sa bidda casteddu de Monteleone Roca Dòria – 13 km², 100 abitadores -, a curtzu a S’Alighera. Su conte de Monteleone cunvocaiat a fitianu reuniones con sos òmines suos prus fideles pro disinnare sas atividades militares. Sa bidda, chi galu oe est galana meda, fiat unu Comune lìberu, capitale de su Cabuabbas, con leges, istatutu e moneda suos. Cando est ghiradu dae sa presonia ispagnola, Brancaleone est istadu pro pagu tempus cun Elianora fintzas in su palatzu giuigale de Aristanis e in sa residèntzia de istiu de Monreale. Cun s’assassìniu in su 1383 de Ugone III, fìgiu de Marianu IV e frade de Elianora, in pare a sa fìgia e erede Beneita, est intradu, comente giùighe de Arbarèe, su fìgiu Federicu.
Brancaleone Dòria difatis, fiat tzucadu a Bartzellona, in calidade de maridu de sa regente, pro fàghere tratativas de paghe, ma l’aiant arrestadu e nche l’aiant giutu a Casteddu, in ue nche l’aiant postu in presone
Elianora at guvernadu su giuigadu in nùmene de su fìgiu Federicu, e, a pustis chi custu si nch’est mortu galu giòvanu, in nùmene de su segundu fìgiu Marianu.
Su 24 de ghennàrgiu su 1388 sos catalanos-aragonesos e Arbarèe ant firmadu una paghe. Cunforma a sos acordos, sunt torrados a sa Corona Aragonesa “tzitades, biddas e logos ocupados dae sos giùighes de Arbarèe”. A Brancaleone, nche l’ant bogadu dae presone petzi su primu de ghennàrgiu de su 1390.
In pessu liberadu, Brancaleone at torradu a cumintzare a gherrare contra a sos aragonesos; su primu de abrile de su 1391 est tzucadu a Casteddu; su 16 de austu, in pare cun su fìgiu Marianu, at ocupadu Tàtari e Òsilo. In cabudanni at cunchistadu sos casteddos de sa Fae, de Garteddi, de Bonvehì e de Pedresu, lassende a sos inimigos petzi S’Alighera e Longosardu. Su 3 de santugaini est intradu a Iglèsias. In una lìtera iscrita in Seddori su 3 de freàrgiu de su 1392, Brancaleone annuntziaiat chi s’aiat torradu a leare totu sos territòrios possèdidos in su 1388.
Elianora, in s’ìnteri, si dedicaiat a s’agiornamentu de sa Carta de Logu, iscrita dae Marianu IV e Ugone III; ma a bias de su 1404 sa giughissa carismàtica (chi galu ponet in umbra sa figura de su maridu) si nch’est morta, forsis de peste.
In su 1407, in s’ìnteri chi fiat assediende Casteddu, sa morte repente de su fìgiu Marianu V l’at custrintu a renuntziare e a si retirare in Castelgenovese (forsis pro neghe de una cuntierra de eredidade cun su nebode de sa connada Beatritze, Gullielmu III de Narbona); in cue sos catalanos – aragonesos l’ant tentu e l’ant mortu, in antis de sa batalla de Seddori, in ghennàrgiu de su 1409.
S’ùnicu ritratu autènticu de Brancaleone Doria, in pare cun sos de Elianora e de Ugone III, si podet bìdere in sa crèsia de Santu Baìngiu Màrtire (in Santu Baìngiu Monreale).
Bibliografia
-
Alberto Boscolo, La politica italiana di Martino il Vecchio re d’Aragona, CEDAM, Pàdova 1962.
-
Raimondo Carta Raspi, Storia della Sardegna, Mursia, Milanu 1981.
-
Frantziscu Tzèsare Casula, Eleonora regina del regno d’Arborea, Carlo Delfino, Tàtari 2003.
-
Alessandra Cioppi, Battaglie e protagonisti della Sardegna medioevale, AM-D, Casteddu 2008.
-
Clemente Fusero, I Doria, dall’Oglio, Milanu, 1973.
-
Paolo Lingua, I Doria a Genova, una dinastia mancata, Frilli, Gènova 2007.
-
Luzzato Guerrini, I Doria, Nemi, Firenze 1937.
-
Marco Milanese (a cura di), Monteleone Rocca Doria, Mediando, Tàtari 2005.
-
Massimo Rassu, Rocche turrite, Grafica del Parteolla, Dolianova (CA) 2007.
-
Giuseppe Spiga, Guida al “Pantheon” degli Arborea a San Gavino Monreale, Carlo Delfino, Tàtari 1992.