Silvio Berlusconi est mortu eris e cun isse agabbat un’època de sa polìtica italiana. B’at gente chi lu pranghet e gente chi est festende, ca est istada una persone chi at partzidu s’opinione pùblica in duos cantos craros e, in sos annos chi sunt intre sos Noranta e sos primos de su Duamìgia, fintzas inimigos.
Dae un’ala Berlusconi est istadu unu imprendidore de gabbale, capatze de fraigare un’imperu ricu e mannu dae nudda. Un’òmine geniosu, prenu de fèminas e de amigos, famadu peri su mundu. Unu polìticu annoadore chi at sarvadu dae su perìgulu de un’istesiada a manca s’Istadu intreu e chi at cosidu raportos internatzionales de giudu pro s’Europa. Su presidente de su Milan binchidore de iscudetos e copas, e de sas televisiones privadas italianas chi ant mudadu sa cultura italiana. In concruos, unu gigante de sos tempos nostros chi meresset su corrutu natzionale e su funerale de Istadu.
Dae s’àtera ala Berlusconi est istadu unu criminale cun poderiu. Un’òmine chi brullaiat a subra de argumentos dìligos, chi comporaiat fèminas e persones e chi aiat amigos ligados a sa màfia. Unu polìticu chi at sighidu sos interessos suos e de sa P2, chi at firmadu unu Paisu intreu a subra de chistiones suas personales e chi teniat unu cumportamentu birgongiosu cara a sa comunidade internatzionale. S’imprendidore chi, non paghende sas tassas, at pesadu sa crisi culturale de s’Itàlia, arruinende sa manera de istare in comunidade. In concruos, su responsàbile printzipale de sos tempos metzanos chi semus bivende.
Chie pensat sa prima cosa, narat chi sos de sa segunda ala siant comunistas e presumidos. A su revessu chie pensat sa segunda, narat chi sos de sa prima ala sunt unu muntone de ignorantes e mesu furones. In mesu isse chi in custa cuntierra giogaiat e balangiaiat, e chi sighit a lu fàghere finamentas como chi est mortu.
Berlusconi no at imbentadu meda, ma at bortadu e ismanniadu inoghe su chi capitaiat in aterue. Est istadu su frutu de sos tempos suos e de su pensu italianu: sena de isse sa televisione arga diat àere bènnida su matessi, e sa dereta diat àere balangiadu votos in cussos annos a pustis de sa ruta de s’URSS. Ma est isse chi b’at postu gasi sa cara, chi at chircadu ligàmenes in totue: est isse chi at bòlfidu “fortissimamente” su rolu de protagonista in custa cummèdia, o tragèdia, chi est divènnida s’Itàlia.
(redatzione)
Leave a comment