sèberos de Sarvadore Serra
leados dae s’òpera Max Havelaar: est a nàrrere “Sas astas de su cafè de sa Cumpangia de Cummèrtziu olandesa”
de Multatuli (Eduard Douwes Dekker) traduida in sardu dae Antiogu Cappai Cadeddu
e publicada dae Condaghes in su 2014.
Deo creia chi issu diat àere sìghidu a manu dereta e apo naradu chi depia andare a manu manca. Ma abbàida! Finas issu at leadu a manu manca e obligadu beniat de sighire su chistionu. Andaia pensende chi issu no ischiat mancu ite ora fiat, e apo pompiadu chi giughiat sa giacheta abbutonada finas a su tzugru – chi est unu signale feu a beru – e duncas mi so calliadu mudu pro li dare a cumprèndere chi no aia prus gana de faeddare cun issu. Ma issu sighiat contende·mi chi fiat istadu in sas Ìndias, chi fiat cojuadu e afigiadu. Deo no aia nudda in contràriu ma non mi nd’importaiat. Acanta a su guturinu de Kapelsteeg – deo non bi passo mai in cussa carrera istrinta, ca pro una persone deghile no est logu de frecuentare, penso deo – ma cussa borta nche cheria colare pròpiu in cue. Apo isetadu chi esseremus lòmpidos a su cumintzu de cussu guturinu, creende chi issu esseret andadu deretu, e apo fatu cun bona manera… ca de bonas maneras so semper deo, non s’ischit mai de chie in su tempus benidore podides tènnere bisòngiu: – Est istadu unu grandu praghere de bos torrare a bìdere, caru sennore… sennore… e… e… mi racumando… deo nche depo passare dae inoghe…
Leave a comment