de Giuseppe Corronca
Sigmund Freud (1856-1939) est unu mèigu psichiatra, nòdidu pro sos istùdios suos de anatomia de su sistema nervosu e de sos fenòmenos istèricos. Cun s’iscoberta de s’incònsciu benit fundada sa teoria psicanalìtica chi si cunfigurat comente psicologia abissale o de su fungudu e at a rivolutzionare sa psicologia de su Noighentos.
Intre sas òperas suas prus de importu ammentamus: Istùdios subra s’isteria (1895), S’interpretatzione de sos bisos, publicada in tedescu in su 1900 cun su tìtulu Die Traumdeutung, Totem e tabù (1913), Su deo e s’Es (1923).
Sa meighina ufitziale de s’Otighentos si moviat in unu orizonte teòricu de tipu positivìsticu-materialìsticu e interpretaiat totu sos istorbos de sa personalidade in crae somàtica. In antis de Freud sa psiche beniat identificada cun sa cussèntzia; Freud sustenit imbetzes chi sa prus parte de sa vida mentale est a foras de sa cussèntzia.
Freud partzit s’incònsciu in duas zonas: su precònsciu e su remòvidu. Su primu faghet riferimentu a s’isfera de sos ammentos chi, si istimolados, benint a pìgiu. Su segundu faghet riferimentu a cussos elementos psìchicos chi sunt mantènnidos dae una fortza ispetzìfica cramada rimotzione.
Pro su chi pertocat s’iscompositzione psicanalìtica de sa personalidade, Freud afirmat chi sa psiche est una unidade cumplessa costituida dae unu tzentru nùmeru de sistemas cramados “logos psìchicos” (topoi). Sa prima tòpica est partzida in tres sistemas: cònsciu, precònsciu e incònsciu. In sa segunda tòpica Freud distinghet tres istàntzias: s’Es, su Deo e su Super-deo.
S’Es est su polu pulsionale de sa personalidade e est cumandadu petzi dae su printzìpiu de su praghere; su Deo est sa parte organizada de sa personalidade chi at su còmpitu de echilibrare pressiones in cuntrastu intre issas matessi; su Super-deo est sa cusséntzia morale, est a nàrrere sas proibitziones chi sunt istadas instilladas in s’òmine in sos primos annos de vida.
Àteros duos cuntzetos de fundamentu chi Freud at isvilupadu pertocant sos bisos e sa teoria de sa sessualidade. Freud bidet in sos fenòmenos onìricos sa bia maistra chi giughet a sa connoschèntzia de s’incònsciu in sa vida psìchica. Sos bisos pro Freud sunt s’apagamentu de unu disìgiu. Sos bisos ant unu contenutu manifestu e unu contenutu latente; s’interpretatzione psicanalìtica de sos bisos cunsistit in su torrare a percùrrere su protzessu de traslatzione de su contenutu latente in cussu manifestu, cun s’obietivu de còllere sos messàgios cuados de s’Es.
Pro su chi pertocat sa teoria de sa sessualidade Freud cunsìderat su pitzinnu comente un èssere perversu e polimorfu. Issu sustenit chi s’isvilupu psicosessuale de su sugetu benit pro mèdiu de tres fases: sa fase orale chi caraterizat sos primos meses de vida e durat prus o mancu fintza a unu annu e mesu. In custu perìodu sa atividade printzipale de su pitzinnu est cassa de sùere. Sa fase anale, chi andat prus o mancu dae unu annu e mesu fintzas a sos tres annos, at comente zona erògena s’anu e est cullegada a sas funtziones escrementìtzias. Sa fase genitale cumentzat a s’acabu de su de tres annos e at comente fatore erògenu sa zona genitale.
Unu cuntzetu de importu mannu ligadu a sa teoria de sa sessualidade est su cumplessu edìpicu, chi no est àteru chi unu atacamentu libìdicu cara a su genitore de sessu opostu. Custu cumplessu si isvilupat intre sos tres e chimbe annos.
Mortu Freud si sunt isvilupadas iscolas de pscicanàlisi in Europa e in Amèrica. Calicunos de sos discìpulos suos si sunt istesiados dae sa dotrina psicanalìtica “ortodossa”, e pro custu sunt istàdos cramados dissidentes o iscissionistas. Intre custos dissidentes ammentamus Alfred Adler (1870-1937), Carl Gustav Jung (1875-1961), Otto Rank (1884-1939), Wilhelm Reich (1897-1957).
Leave a comment