– de Anna Maria Sechi –
Die pro die m’abìgio chi semus leende a passos longos sa caminera a punta in giosso , a sa de Pedrantoni, naraiant in bidda mia. 60 annos e prus, sunt colados dae sa die ch’apo atraessadu su mare pro sa prima borta dae sa terra sarda a su continente, est s’ùnicu biazu chi non s’ismentigat mai, totu est impressu in sa mente. Su vapore biancu atraccadu in su portu de Olbia, chi in una note de su mese de martzu nos at irraighinadu che un’arburita de nudda dae sa corte de domo nostra pro nos imbolare atesu in cabu a su mundu. A nos accumpangiare a su portu non b’aimis a nisciunu de sa familia, ne tzias, ne fradiles, fimis solu nois bator, mama, deo e duos frades minores. Tzertu non fiat su vapore modernu chi connoschimus oe.
M’ammento chi sas pagas macchinas chi fiant garrigadas la ant presas e una gru chi las at artziadas in artu e las ant collocadas in su ponte, sos garages no isistiant ca in ue oe sunt sos garages a cussos tempos bi fiant sos camerones mannos mannos inue sa gente drommiat, sos òmines a un’ala, sas fèminas e sos pitzinnos a s’àtera ala.
A sas oto in puntu su vapore ad artziadu s’àncora e, a passu lèbiu lèbiu su vapore biancu at lèadu su movimentu de sas undas de su mare. Sa note fiat iscurigosa meda, s’ùnica lughe chi nos at accumpangiadu unu pagu, fiat su fanale de su faru, chi a pustis de pagos minutos est isparidu dae sos ogros nostros pro si perdere intre chelu e mare in su nudda. Su chelu issu etotu pariat ingullidu dae su mare.
Deo e mama, incrèdulas e ingenuas, fimis in su ponte chirchende de pòdere fissare in sos ogros e in su coro nostru cussa ùrtima lughe de sa terra chi fimis lassende. Prus su vapore avanzaiat prus su chelu nche ammuntaiat sa figura de sa Sardigna e s’umbra sua puru. Pro ùnicu consolu intre una lagrima e s’àtera, tenimis sa fide, e tenimis s’ispera de sa vida noa chi dae cussa note aimis àpidu. Gasi pensende, a boghe manna nartzende de memòria sas publicatzìones de sos volantinos ispartos a manu larga in totus sas biddas nostra de Sardignas, sena ischire chi cussas non fiant sèminas sintzeras, ma solu paràulas de ingannu iscritas a propòsitu pro unu pòpulu ingeneu e matzadu dae sa misèria.
Cantas iscunfitas e cantas umiliatziones amus dèpidu suportare pro podet vìvere in custa terra, cantos rimpiantos ant apidu tzertos babbos e mamas de àere brincadu su mare. Cantas delusiones de si bìdere leados in trampa dae sa natzìone issoro pro unu piatu de ricatu. Mi benit de pensare chi si babbu no est chèrfidu mai prus torrare in Sardigna mancu pro visita est forsis chi s’est chèrfidu castigare isse matessi de s’èssere bidu obligadu a partire pro campare sa famìlia. Forsis si sentiat in curpa de no essère resèssidu a la mantènnere in terra sua. Sas mias sunt preguntas senas rispostas.
In medas de sa prima generatzìone de sos emìgrados de cussos annos chimbanta, non bi sunt prus, babbu, e totus sos àteros che issu sunt intèrrados in sos campusantos de custu logu. Mama e, che issa àteras fèminas de cussos annos ant cumpridu issas puru su biazu issoro in custa terra de carvone, de abba e de neula. Ogni tantu mi capitat de assistere a carchi interru, acumpangiare a sa losa una o s’àtera bighina o carchi amigu c’amus connotu in cussos annos. Como bido semper de prus acurtziande.si su turnu meu. Ite poto nàrrere a parte chi m’abìgio chi su panorama est cambiadu, deo non bido prus cuddas giannas abertas de sa domos de sos pagos amigos chi tenimis. Fra pagu sa gianna mia puru s’at a serrare. Sas generatzìones de giòvanos no ant ischire nudda de sos sardos chi b’ant bividu, e nudda si podent imaginare de su chi amus passadu.
Inoghe amus bividu totus in s’anònima, niunu connosches, niune ischit dae ue semus bènnidos e cale est istadu su caminu de s’esistèntzia nostra. Sas generatziones noas non podent ischire it’est istada sa vida de sas minieras, in sas iscolas non si nde faeddat prus, si faeddat solu ebbia de s’invasione de sos italianos “Italiens Spaghettis” e de carchi àtera natzìone. Niunu at iscritu sas cosas comente sunt istadas veramente. Oe non servit mancu a nde fàghere a contu, sas minieras sunt serradas, sos minadores sunt casi totu mortos, su passadu est biu solu in sas pagas mentes chi nd’ant regortu s’ammentu innidu. Sa vida paret chi non tèngiat fine ma… che passat che lampu.
Anna Maria Sechi – Farciennes – Belgio
Leave a comment
Sos guvernos italianos leaiant inari po sos emigraos chi andaiant a sas ateras natziones, ca sos emigraos faiant sos traballos chi sos nativos locales no cheriant faer. Su inari chi laeiat su guvernu italianu du tepiant ispender po ogare traballu in sa terra de custos emigraos, ma sos guvernos italianos, cussu inari, che du ispendiant in su nord italia e a nois si lassaiant famios, ca sinò no emigraiat prus nemos
…contu de vida in disterru,galanu meda…finas babbu meu nd’at passadu degh’annos de cussa vida,…A nois non l’at permitidu…Bastaiat issu,…naraiat…
Cust’istoria m’at tocadu su coro Anna Maria…Non b’at paraulas de agnanghere , as contadu totu tue e ap’intesu sa suferentzia, sa delusione e su dispiaghere pro aere vividu una Vida chi ateros ant detzisu pro te, cun s’ingannu..Ma nesciunu t’ar potidu furare sa sensibilidade e s’amore pro sa terra tua e pro sa limba..Un abbratzu mannu. Vanna
Anna Maria, su contu tou toccat abberu su coro.Mizas e mizas de sardos an proadu cussa pena. Familias intreas an lassadu sa terra insoro pro chircare mezus vida in ateros logos. Forsis an agatadu unu bicculu de pane pro issos e calchi vosa in pius pro sos fizos. Ma ite preju an pagadu, tota sa vida insoro cun su coro in Sardigna cun bisos de torrare, cun s’ ispera chi nessi a betzesa poteran gosare unu pagu de serenidade in bidda insoro. E si bides sas biddas, canta zente s’ at costruidu sa domo pro poder torrare ma issos si sun mortos fora e cuddas domos sun totu boidas. Pedras frittas sena anima ne vida. E sas generatziones noas, sos fizos naschidos fora no cumprenden custa sufferentzia de sos genidores. Pro issos est solu su logu de sas vacantzias, su mare in s’ istiu e poi a torrare pro su trabagliu in sas tzittades de residentzia. Nois nos imbetzamos e a sa fine morimos cun su rimpiantu de una pitzinnia de innossentzia chi nos edt istada furada pro sempre. Unu caru saludu dae Vittoriu Falchi
No est sa prima vorta hi lezo sos hontos de Anna Maria, e cada vorta est una emotzione diversa. BRAVA! BRAVA!