de Davide Mulas – 
Cun totu chi so bator annos disterradu insinnende s’italianu, no agabbat de m’ispantare sa curiosidade, s’interessamentu, finas s’istima chi portant sos istudiantes meos ungheresos a su Belpaese: petzi dae foras unu si nde potet abbigiare, cantu a tesu si nche leat s’italianu sa màgine de s’Itàlia e de cantu giudu li est a s’economia.
Finas pro custu m’increschet su de annotare chi non b’at Sardigna in neddue in su materiale didàticu, in sos testos chi impreo, in sas fainas de sas istitutziones culturales (ammostas, cumbènnios, cuntzertos), carchi bortas finas in sas cartas geogràficas.
Tando s’àtera chida m’est incapitadu de leare parte in sa de ses diadas de istùdiu catalanas – ungheresas: una chentina de pessones chi si nche ant colada sa die intrea in chistionos subra de istòria, limba, cultura, tzìnema catalanos.
Sos istudiantes faghiant sos intèrpretes pro sos istràngios. Ma in Sardigna, sos chi „su dinare pro su sardu est a l’isperditziare” a si nd’abbigiant ite profetu econòmicu nde collit sa Catalugna, chi de sa limba e identitade sua nde at fatu unu brand chi lu connoschent in totue?
E sos chi „a sos turistas, ite est, a lis allegare in sardu?” a l’ischint cantos istudiantes ungheresos, in pare a s’ispagnolu istùdiant su catalanu o su bascu in logu de si marcare a unu cursu de italianu, tando si nche andant a Barcellona cun s’Erasmus pro bi ghirare a pustis buscande trabàgliu o comente turistas?
Leave a comment