-de Domitilla Mannu –
Apo lègidu de unu sìndigu de sa Marmilla chi est fatende unu dissignu de importu pro s’amparu de sos benes archeològicos de su logu chi amministrat. Deo prètzio meda sos amministradores chi tenent custa sensibilidade.
So pensende chi est cosa de profetu mannu chi sos sìndigos amparent cun atziones cuncretas sos benes culturales nostros chi sunt medas e chi, a s’ispissa e non semper pro ignoràntzia, sunt lassados a su peresse ca pro los tenner contu bi cheret dinari meda e sas amministratziones comunales, a dolu mannu, de dinari nde tenent pagu.
So pensende puru chi b’at unu bene culturale de importu mannu chi sas amministratziones podent amparare e sena b’ispèndere meda, antzis a segundu de s’ocasione fintzas nudda; custu bene est sa limba nostra chi intamen est posta a banda e ismentigada siat in su fàghere fitianu de sas amministratziones e siat in sas manifestatziones chi ammaniant pro ammentare pessones de importu o in cuddas chi ponent in mustra bellesas, artes, fainas de sa traditzione chi sunt frutu de una cultura chi nde benit dae tempos tesanos e chi, tocat semper a l’ammentare, s’est tramandada faeddende cussa limba maletratada chi at dadu su nòmene a cussas prendas chi como sunt bènnidas a èssere detzi che produtos calesisiat cun nòmenes istropiados de bèndere sena tantos impèigos linguìstìcos.