de Pepe Coròngiu 
Abdullah Luca de Martini at iscutu betze pedra. E Ite crastu in sas abbas de sa polìtica linguìstica. Vito Biolchini in su blog suo l’at publicadu unu post de su cale si nd’at a intèndere faeddare pro tempos e tempòrios. In pagas rigas custu personàgiu curiosu, s’est infrusadu in ue nemos aiat mai punnadu a craru: sa proposta de una “natzioni” campidanesa fundada a pitzu de su cuntzetu de una “limba” campidanesa. Non bi credides? Est gasi a beru. Leghide Sa Natzioni Campidanesa
Naro chi non so ispantadu meda. L’apo semper ischidu e l’apo semper contadu chi b’aiat custu perìgulu. Est a nàrrere chi a fortza de isperrare su sardu, s’identidade sarda si diat èssere isperrada dae perissa. Acuntesset semper gasi in su mundu a lèghere sas peleas de sas limbas de minorias. A una limba ufitziale e istandardizada currispondet un’identidade pretzisa. No est beru chi una limba potzat isvilupare duas o prus traditziones iscritòrias sena chi in pitzu de custas bi si fràighet un’identidade comunitària.
In sos logos normales l’ischint totus custu. Petzi in Sardigna, si contat su mundu a s’imbesse.
Ma est nòdidu chi Abdullah Luca de Martini no est chi essat a campu dae su nudda. Est un’iscolanu de sa filologia sarda e casteddaja. At publicadu, annos a como, finas libros in ue si faeddaiat de “lingua logudorese” e “lingua campidanese”. Volùmenes publicados dae su Centro Filogogico Sardo, non dae s’editore Su Suèrgiu de Lunamatrona. E duncas testos chi los ant lèghidos e editados sos filòlogos ufitziales de sas facultades “sardas”. E nemos bi l’at currègidu. Chissai pro ite…
Sa punna acadèmica e polìtica de sas gasi naradas variantes o variedades est dende sos frutos suos malàidos. Custa còntiga chi su sardu est una limba diferente dae sas àteras ca diat èssere partzida in duos est lompende a in ue la cheriant fàghere lòmpere: sa divisione a urtimera de sa Sardigna in duos. Gasi comente l’aiant prenetada o bisada in medas. Unu perìgulu mannu non cumpresu dae sos lider betzos de su Movimentu Linguìsticu chi ant sighidu a si nd’afutire e antzis a andare a bratzete cun sos partzidores.
Pro non faeddare de sos polìticos gasinarados “soberanistas”. Ma finas de istudiosos de su Movimentu LInguìsticu chi ant postu sa càusa de s’idea de grafia personale insoro a in antis finas de sa càusa de sa limba. E sunt disponìbiles a pilisare e intzitziligare su localismu meridionale anti standard ca isperant chi gasi colet s’ortografia de sos miràculos. Mischinos. Su prus importante de custos est, pro nàrrere, Màrio Pudhu. Ma custos, acabadu de fàghere a sicàrios, sos partzidores los ant a abandonare.
Difatis est su matessi Abdullah chi in su post mentovat sa mitza de su bufare suo. Sa gruta in ue deus l’at isveladu sa Beridade a duas perras. Sa raighina de s’arbore demadu. Cussas “Arrègulas” de sa “limba” campidanesa fatas in su 2011 dae Eduardo Blasco Ferrer e Paolo Zedda pro sa provìntzia de Casteddu. Un’operatzione chi s’est semper inditada comente dannàrgia. De badas. Fatia sutavalutada dae gente meda chi, faeddat de sardu semper in italianu, e duncas no atinat a problemas de standard e codificatzione. O gente chi cheret de andare de acordu cun totus. In su mentres sos distruidores avantzant.
Ma Abdullah Luca est ditzosu e generosu meda. Torrat a sos babbos su chi lis depet. Gasi chi però est su fìgiu chi chircat a sos babbos suos. Babbos chi ischiant bene ite fiant faghende e non si podent como negare ca no est curpa issoro.
Blasco sighit dae annos sas prèigas suas contra s’unidade de sa limba sarda, Zedda est como consigeri regionale e at a chircare a ogni manera de fàghere colare s’idea sua de partzidura de su sardu, finas in sos ambientes soberanistas. Finas cun leges a dolu mannu. Amus a bìdere is Arrègulas finas in sa Regione? Custos duos personàgios paris podent fàghere male meda a sa chistione de sa limba sarda comente sìmbulu de sa natzione sarda.
S’idea de “natzioni campidanesa” est sa fìgia malàida de s’atzione insoro. S’orientalismu partzidore perfetu. Su natzionalismu sardu chi si incurbat a su colonialismu culturale. Sa tostorronia, caratzada de intentos bonos, chi lompet comente istocada mortale a sa polìtica linguistica.
S’ant a ischidare sos polìticos soberanistas e sos liders betzos de su Movimentu Linguìsticu? O bolent sighire a andare de acordu cun totus mentres sa limba la faghent a cantos?
Giuseppe Corongiu