Limba e Polìtica: no est chistione de paghes, ma de sèberos

de Giuseppe Pepe Corongiu

consiglio regionale

Pro sa classe dirigente sarda sa polìtica linguìstica est un’istrobbu. Sas prioridades sunt semper àteras. Sunt pagos cussos chi bi crèent e raros cuddos chi sunt prontos a nde fàghere una batalla. Pro su prus totu si firmat a declaratziones rituales e banalidades chi carignant su sentidu comunu. A sos primos sinnales de cuntierra o de cumbata verdadera si ‘bortzant’, comente si narat in Casteddu. Si nde afutint faghende finta de nudda.

Est a cajone de custu chi, in sa ghetada noa de custos meses, b’at de s’isetare chi sa polìtica potzat èssere istraviada a manera fàtzile dae su caminu achistiadu de sa polìtica linguìstica. E in parte est giai capitadu. Sos discuntentos, sos partzidores, sos acadèmicos incumpetentes, sos oportunistas pro ego o dinari, sos mitòmanes, leende profetu dae su càmbiu polìticu e dae su bùidu tècnicu chi s’est fatu in Regione, ant detzisu de imbitzare su degollu.

Sena incuru pro su bene de sa limba, e pro sa paga de chie bi traballat e arriscat, giai antis de sas eletziones, ant fatu rùere sa paghe pragmàtica chi duraiat dae annos in su Movimentu Linguìsticu e ant abertu unu tempus nou de cumbata cruda e rebesta a livellu comunicativu, polìticu e personale.

Chie si salvat dae custu fogu e dae su ludu de sos cannones de sos brigadores de professione? Chie at s’atza de respòndere a custos ingiurgiadores e difamadores? Chie si ponet a su livellu comunicativu de sos rimitanos sende chi si gherras cun unu porcu in su bennatzu suo est difìtzile chi nde essas lìmpiu e netu? Finas si as totu sas resones de su mundu?

E tando? Ite fàghere pro abarrare sìncheros e positivos in custa colada trista? Penso chi si depat semper agiudare sa polìtica nostra, chi est dèbile e male informada, a non faddire in custa manera ponende mente a su partidu destruidore chi at adotadu sa lìnia ‘si non colat s’idea mia, mòrgiat puru sa limba sarda in sos chertos’. O finas: ‘si non pigant a mie a traballare, no ant a pigare a niune’. Crepet Sansone e tantu peus tantu mègius pro sa limba. Amen.

E sa prima cosa de cumprèndere no est, comente lassat colare sa vulgada de sos destruidores, chi b’at una cuntierra. Custu est unu fatu beru, ma non de primore. Sa cuntierra b’est istada semper, ma non si bidiat, ca sa cosa prus a craru fiat s’operatividade de su traballu. Sa cosa de cumprèndere est chi in custos annos, faghende e faddende, ma semper faghende, semus lòmpidos a una renàschida de sa limba sarda. Una revesa importante, ma lena e istrìgile. Un’era ditzosa chi paris cun bene at pilisadu su disìgiu de unos cantos de si nde leare issos sa polìtica linguìstica regionale. Legìtimu, ma petzi si non si faghet dannu a sa chistione generale. B’at gente chi però est disposta a pònnere fogu a sa domo pro si nch’aposentare in ie.

Pro fàghere ite? E sunt bonos a fàghere? A sa segunda podimus respondère chi nono, ca los amus bidos in aterue e no ant mai lassadu arrastru bonu. A sa prima si podet respòndere chi b’est chie bolet fàghere duas limbas, chie impònnere a totus sa grafia sua curativa de sos males, chie bolet torrare su sardu a dialetos, chie leare s’egemonia subra sa matèria chi in custos annos at pèrdidu, chie bolet fàghere una Lsc cun un’àteru nòmene bastu chi cumandet o balanget issu. Chie est mitòmane e bostu. Chie bolet torrare a sa polìtica de sa ‘cultura sarda’ in italianu de deghe annos a como. Unu fronte chi no est pèrpere, duncas.

Unu fronte unidu petzi de su èssere contra a calicunu e carchi cosa. Chi giogat sa partida sua subra una polìtica indiferente, contrària o male informada, Pro non nàrrere incumpetente.

E tando cale podet èssere sa prima faddina de una polìtica de pagu aficu e cussigiada e informada male? Pònnere in mente a chie cussìgiat chi est sa cuntierra chi tocat a sessare cun òperas de mediatzione e arresonos infinidos. Mancari ponende òmines, o fèminas, de mesu chi diant dèpere faeddare cun sabiesa e mòrrere uncas, tìrrias e cuntrastos personales. O finas de costituire cummisiones de espertos, polìticos e mitòmanes pro resonare pro annos e annos de ‘x’ o de ‘tz’ o de palatales e plosivas o de cabos de giosso, de susu o de mesu.

Custu diat èssere su peus pro chie at intregadu annos de sa vida sua pro sa renàschida. Torrare a sa tzarra ante 2006.

Ma sa chistione de sa limba no est su teatrinu de sas polèmicas personales comente diant chèrrere porcos e sues de bennatzu. No bi nd’at bètias de persones. A sa sustàntzia de sa cumbata b’at miradas ideològicas de sa limba diferentes meda. E sa Regione depet seberare. Si unu cheret duas limbas sardas e non una, no est una briga personale. Si unu non cheret una limba standard, ma dialetos de iscrìere comente essint, no est unu chertu de massajas. Si b’at unu mundu chi at s’ambissia de su professionismu e chi si preferit obligare a su dopolavorismu, no est una ‘rissa tra lavandaie’. Sunt, pro su polìticu, sèberos de fàghere.

E tando, non b’at mediatziones o paghes de fàghere, ma sèberos polìticos. Ca est una chistione de capia, non de naturales o de sentidos. E si non s’at a seberare, comente Renato Soru at tentu s’atza de fàghere in su 2006, sas cuntierras ant a sighire pro tempos e tempòrios.

Si nono, su contu s’ischit giai. S’erva birde de sa renàschida s’at a fàghere mùstia. Su traballu fatu imboladu. S’at a colare, pro sa polìtica linguìstica, dae su tempus de s’operatividade a cussu de su discussionismu. Sos passos fatos ant a èssere de badas. E sa polìtica regionale at a cunfirmare chi pro issa, sa limba sarda est un’istrobbu. Petzi de amasedare, collonare e drommire.

 

foto leada dae sardegnalive.net

Is cummentos sunt serrados.

shared on wplocker.com