Su sardu: dae dialetu de bidda a limba formale e tzìvicu-istitutzionale (LSC-6)

LImba Sarda Comuna in Sardegna Cultura -REgione

LImba Sarda Comuna in Sardegna Cultura -REgione

Su fundamentu pro iscrìere bene in una limba formale e tzìvica est cussu de impreare una limba normada. Sa proposta de unu modellu de limba iscrita, sa Limba Sarda Comuna est su chi faghet de su sardu una limba. Sos dialetos de sas biddas sunt totus limba sarda, ma mancu unu de issos podet leare custa funtzione. Non bi podet èssere difatis unu bilinguismu efetivu in Sardigna si non si faghent custos passàgios a òbligu. Sa limba de sa poesia non bastat e gasi no est bastante sa literadura. Serbit una limba prus evòlvida, rica, dinàmica, moderna. Chi non timat sos tecnitzismos e sos tèrmines modernos e non chirchet su diferentzialismu a mala bògia.

Intro totu sos limbàgios tècnicos chi tocat a intramentare, cussu giurìdicu-amministrativu at unu rolu de primore ca dat a sa limba cudda diferentziatzione “istitutzionale” e de prestìgiu chi faghet sa limba “normale”. Sa tradutzione giurìdica diat dèvere èssere a sos primos postos de sa polìtica linguìstica. Pro renèssere in custa impresa tocat a abandonare s’idea de limba folklorìstica e antropològica de sos babbomannos de s’identidade de sa generatzione colada, e intrare in un’era noa.

Su continuum de sa limba istitutzionale, cun cussa polìtica e cun cussa giornalìstica est un’esempru raru de limba cumpleta dae su puntu de bista de una limba tzìvica e normale. Ca, sende chi in su giornalismu polìticu b’est giai su fundòriu de sa limba giurìdicu-amministrativa, intrant in logu totu unu muntone de àteros suta-coditzes chi prenent su “carnet” de s’istèrgiu linguìsticu. Ma finas cun totu custu traballu, sena s’istandard, totu sa fatia est de badas.

S’isperimentatzione de sa Limba Sarda Comuna est fundada subra s’adotzione de unos cantos critèrios e solutziones giai bene adatads in sos annos chi sunt sos chi sighint:

a) unu modellu linguìsticu chi s’assentat in una positzione intermèdia intre is variedades atibidas o reales, mescamente intre Nord e Sud, Barbàgia-Baronia, Sulcis, Meilogu e totu sas àteras. Est chie l’impreat, isfrutende sas possibilidades dadas dae su sistema abertu a prus optziones, chi a bortas dat unu piessinu prus de susu o prus de mesu o prus de bassu. Nessi in custa fase de assestamentu est gasi. Ponende s’artìculu is o sos, giai si faghet unu sèberu grae. E finas cun sos clìticos de paru “ddos” o “los” si modìficat meda sa localizatzione presunta de sa norma in unu puntu geogràficu presuntu. Chi in realtade non b’est, e non bi depet èssere ca sa norma depet rapresentare totu sa Sardigna o totu su territòriu. Ponende però “castiare” e non “abaidare” o “pompiare” est craru chi si donat a sa norma un’isfumadura diferente, nessi comente aparèntzia.

b) unas cantas règulas de rapresentatzione gràfica, est a nàrrere su sèberu de cales “grafemas” cumbenit a impreare pro rapresentare is fonemas chi cumponent is paràulas. Pro es. depende seberare cale grafia (zz, ts o tz) est prus oportuna pro iscrìere su fonema [ts] de su currispondente sardu de s’italianu “pozzo”, s’est seberadu su tz, presente in paritzos nùmenes de logu e sambenados (Tramatza, Atzara, Atzeni, etc.). Pro cussu, in sa Limba Sarda Comuna, s’at a iscrìere putzu, lassende sa possibilidade de iscrìere, in sa variedade locale o individuale o poètica, finas putu, puthu, pussu, pùciu, in cunforma a sa pronùntzia de cumpetèntzia locale. Medas sèberos sunt fatos pensende a s’avesu de sos sardos pro s’ortografia italiana e duncas medas nessos de s’italianu comente “ch” o “co”, “ca”, “cu” o “ci”, “ce” sunt abarrados gasi, finas cun calicuna contraditzione chi si nde tragat dae s’italianu matessi. Non b’est sa Q, però, mentres sas dòpias ant unu tratamentu diferente.

c) unas cantas règulas pro rapresentare una “ortografia” in coerèntzia capatza de “assegurare sa subramunitzipalidade e sa simplesa de su còdighe linguìsticu”. In sa pronùntzia reale de is paràulas in intro de sa frase, sunt normales is cambiamentos o is assimilatziones de cunsonantes in cumbinatzione cun is àteras cunsonantes chi sunt antepostas o ddas sighint. Pro esempru, in sa pronùntzia reale, sa s finale de is àrticulos plurales is, sas, is, (gasi comente a totu is paràulas chi finint in -s) si podet mudare in r o non pronuntziare pro nudda a curtzu a sa cunsonante dentale sonora d (sar dentes, ir dentes, i dentes) ma abarrare sena mudada a curtzu a sa cunsonante dentale surda t relativa (sas tèulas, is teulas). E, cun is matessi modalidades ma cun resurtados diferentes, in s’addòbiu cun àteras cunsonantes (sal lughes, san nues, il nues, i nues).

Gasi puru, si sa cunsonante de printzìpiu b, d, f e g velare est sighida dae vocale e est pretzèdida dae una paràula chi finit in vocale, pro es.cun is artìculos su, sa, podimus àere, in sa pronùntzia, sa ruta de sa b, d o f (su entu, sa idda, su runcu, sa omo, sa èmina, sa unnedda, su orteddu). Finas in armonia cun sa generalidade de is iscritores nostros, si iscrient is paràulas a manera costante, sena dipendèntzia dae is cambiamentos e dae is assimilatziones possìbiles in sa pronùntzia. Pro custu si sèberat de iscrìere sas domos, sas biddas, sas tèulas, sas lughes, is dentes, su bentu, su gorteddu, sa domo, su bruncu, sa fèmina, lassende sa possibilidade de pronuntziare sar domos, sas tèulas, sal lughes, i dentes, su entu, sa omo, sa èmina o su orteddu, in’àtera manera, in cunforma a is referèntzias e avesos de ognunu. Gasi, in totu is àteros casos, comente costat finas in limbas internatzionales comente a su frantzesu o a s’ispagnolu.

In sa norma iscrita comuna, de referèntzia, aberta a integratziones chi punnant a valorizare sa distintividade de su sardu, pro esempru si iscriet limba, sàmbene e non lingua, sànguni, ca su sardu in sos annos, finas pro sa tipizatzione de sos istùdios, s’est piessinadu meda e identificadu pro custos esitos essidos dae su latinu. Gasi finas pro sa chistione abba e acua, ebba e egua, e pagos àteros. Si discutit meda si riformare custu sèberu istòricu, ma a ogni manera non si podet transire custu sinnale importante e identitàriu pro sa limba sarda chi diat pèrdere unu de sos piessinos suos de reconnoschimentu finas internatzionale prus connotos. Finas iscriende in italianu sa tenta est cussa de impreare e pònnere in evidèntzia sa paràula “limba” (pro indicare sa limba sarda) e tando diat èssere curiosu in sa limba sarda ufitziale standard a li prefèrrere “lingua” o a minimare limba cun s’impreu parallelu de “lingua”.

In prus in sa norma si iscriet — chelu, chentu, pische, lughe, etc., e non celu, centu, pisci, luge, luxi, luche, come resultat in totu sos dialetos chi connoschimus. Custu ca sa velarizzazione presente in sa c essida dae su latinu, chi pertocat sos dialetos setentrionales e tzentrales, est tìpica de sa linguìstica e de sa filologia romanza comente distinmtiva de su sardu a livellu tipològicu. E tando si iscriet finas — iscola, iscala, ischire, sena iscrìere scola, scala, sciri, etc., in sa variedade locale.

Est punta a susu meda colare dae s’idea de sardu de bidda a una disciplina che a custa in ue si iscriet cun règulas fissas conventzionales chi non sunt sa beridade assoluta, ma sunt una beridade pràtica chi serbit. Est netzessàriu a fàghere gasi si cherimus sa limba standard. Posca in custu sedatzu b’at sèberos lògicos e coerentes, e finas arbitràrios e conventzionales. Totu sas limbas ant custas contraditziones chi non si podent transire. Totu is solutziones sunt de valore linguìsticu uguale, ma est netzessàriu pro motivos de craresa de chie iscriet o traduet a fàghere unu sèberu. Sa Limba Sarda Comuna, comente norma iscrita de referèntzia e de “rappresentàntzia” diat dèpere punnare cun su tempus a rapresentare su sardu in su cumplessu suo e no a nche torrare in s’iscritu totu is variedades locales, chi a manera difìtzile diat èssere proponìbile pro dare a su sardu un’impreu ufitziale subralocale e subramunitzipale.

Unu Libru in Limba Sarda Comuna

Unu Libru in Limba Sarda Comuna

In calicunu casu limitadu, pro dare unu sinnale de abertura a sas variantes, s’est indtroduida una dòpia possibilidade de impreu cun sos artìculos is-sos/sas e sos pronùmenes ddu dda ddos cun lu/la/los. Ma est làdinu chi sa dòpia essida non si podet generalizare ca si nunca su standard divenit esatamente de fatu unu “dòpiu” standard cun duas essidas. Duncas a faeddare de ortografia ùnica cun dòpia essida o de standard ùnicu cun duas grafias est petzi unu estremagiogu dialèticu chi serbit a un’introdutzione noa de su dòpiu standard “clàssicu” de s’orientalismu sardu de su campidanesu o logudoresu. Chi est sa forma prus perfeta de s’autocolonialismu linguìsticu e duncas est un’istrumentu culturale “naturalizadu” dae sas elites antisardas pro firmare sa co-ufitzialidade de su sardu.

Tocat imbetzes a defensare sa diversidade mùltipla de su sardu in intro de sas làcanas impostas dae sa Lsc: unu disafiu pro chie istimat sa limba sua e no est mandrone. Unu traballu pro creare una limba tzìvica e formale chi at a sarvare sa diversidade linguìstica sarda prus de 377 dialetos antropològicos.

Lassa unu cummentu

S'indiritzu email tuo no at a èssere publicadu. Is campos pedidos sunt signados *

*

shared on wplocker.com